ATENȚIE! În imaginile video este folosit un limbaj licențios
Autoritățile s-au sesizat și au intervenit asupra persoanelor care deranjau liniștea publică într-un bloc din sectorul 4, în persoanele aflate înăuntru au devenit violente și i-au agresat pe agenți.
Potrivit primelor informații, din cei trei agresori, unul se afla deja sub control judiciar iar un altul are antecedente.Cei trei agresori sunt cercetați în stare de libertate.
„La data de 15 decembrie a.c., în jurul orelor 2:00, Secția 16 a fost sesizată prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că persoane tulbură liniștea publică într-un bloc din sectorul 4. La fața locului au sosit polițiști din cadrul secției 16 Poliție, care au procedat la legitimarea persoanelor care tulburau liniștea publică. În urma discuțiilor persoanele au devenit recalcitrante și agresive la adresa polițiștilor, doi polițiști suferind vătămări corporale în urma evenimentului. Persoanele implicate au fost conduse la Secția 16 Poliție, iar la acest moment, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și de drept. Activitatea se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4″, au anunțat autoritățile bucureștene.
Sursă FOTO / VIDEO: imagini amator